Este normal să cauți un român atunci când ai nevoie de un serviciu în Germania.
Poate fi mai simplu să explici problema în limba română și există foarte mulți profesioniști români serioși în Germania.
Dar faptul că cineva vorbește românește nu este o garanție că firma este serioasă.
Înainte să dai bani, verifică
Dacă este vorba despre o firmă sau un prestator comercial, caută:
numele complet al firmei;
adresa;
datele de contact;
website-ul;
Impressum-ul, dacă are site;
factură sau ofertă scrisă;
informații privind prețul;
ce anume este inclus în serviciu.
Nu plăti sume mari doar pe baza unei conversații pe WhatsApp
Pentru lucrări importante cere o ofertă scrisă.
Aceasta ar trebui să explice cât mai clar:
ce lucrare se execută;
costul;
materialele;
termenul;
condițiile de plată.
Recenziile sunt utile, dar nu suficiente
Uit-te la mai multe surse.
Un profil cu numai câteva recenzii perfecte nu demonstrează automat că firma este bună.
Analizează:
vechimea recenziilor;
ce spun clienții concret;
dacă firma răspunde profesionist;
dacă apar reclamații repetate pentru aceeași problemă.
Ai o firmă românească în Germania?
Pentru acest motiv dezvoltăm și Business XXL®, o zonă în care vrem să adunăm firme și servicii utile pentru comunitatea românească.
https://hub.radioxxl.ro/business
Iar serviciile generale XXL® pot fi găsite la:
https://hub.radioxxl.ro/
Ce vrem să facem prin Forum XXL®
Nu vrem ca această categorie să devină doar reclamă.
Scopul este ca românii din Germania să poată împărtăși:
experiențe reale;
recomandări;
avertizări;
firme cu care au lucrat;
sfaturi pentru cei nou-veniți.
Dacă recomanzi o firmă, încearcă să explici și de ce o recomanzi, nu doar să pui un număr de telefon.
Români în Germania 🇩🇪
Firme românești în Germania: cum verifici un meseriaș sau o companie înainte să plătești
Publicat de Dj.Anonim ✓ · Administrator · 07.09.2026 · 23:37
